Cultura si Spiritualitate: Armaghedonul

Armaghedonul


ARMAGHEDONUL



   Inainte de perioada de mijloc a Necazului, conducatorul occidental, Anticristul (omul pacatului), respectandu-si tratatul cu Israelul va invada si va cuceri Egiptul. In acest moment armatele ruse din nord vor invada si vor cuceri Palestina, iar atunci cand totul va parea deznadajduit, atat pentru Anticrist, cat si pentru Israel, Dumnezeu va interveni si va distruge in mod supranatural armatele rusesti din nord. Aceasta va da mana libera omului pacatului pentru a rupe legamantul cu Israelul si a cere sa i se aduca inchinare, incercand sa cucereasca toata lumea.
   Totusi, pe masura ce el isi continua programul, natiunile din Orient se vor uni si vor incerca sa-1 opreasca. Pentru a face asta, ele vor marsalui inspre vest, in Palestina. Judecata celui de al saselea potir va duce la uscarea raului Eufrat, usurand intarea lor in Tara promisa. Intre timp Anticristul se va aseza in Palestina, ca lider religios si politic.
   Campul de batalie pe care se vor intalni armatele din est si din vest va fi campia Esdraelon, zona din jurul muntilor Meghido. De aceea batalia se numeste Armaghedon - Ar insemnand munte - . Aceasta campie se afla la cam 30 km sud-est de Haifa si valea are astazi o lungime de 30 km si o latime de 20 km. La sfarsitul Necazului o mare parte din topografia pamantului se va fi schimbat si cu toate ca batalia va avea ca centru Meghido, ea se va intinde cam 80 km inspre Ierusalim (Apoc. 14:20; Zaharia 14:2).
   In mijlocul bataliei Domnul Iisus Cristos Se va intoarce si armatele cerului vor birui armatele pamantului (Apoc. 19:11-21). Macelul va fi de necrezut (Apoc. 14:20; 19:17-18).
   Finalul este sigur. Fiara va fi infranta si armatele lui vor fi capturate. El si profetul mincinos, locotenentul sau, vor fi aruncati in Iazul de foc pentru a fi chinuiti pe vecie. Astfel se va incheia Necazul.
   De ce trebuie oare sa existe o asemenea vreme? Exista cel putin doua motive: mai intai rautatea oamenilor trebuie sa fie pedepsita. Dumnezeu pare sa nu faca nimic acum in legatura cu existenta raului, dar intr-o zi El va actiona. Al doilea motiv este ca omul trebuie intr-un fel sau altul sa se plece inaintea Imparatului imparatilor si a Domnului domnilor. Omul o poate face de buna voie acum, venind la Cristos prin credinta si primind mantuire. Mai tirziu el va fi obligat sa o faca, primind insa condamnarea.

Un comentariu:

Cultura si Spiritualitate Urang-kurai