Crestinul in calatoria sa

Crestinul si calatoria sa

Crestinul isi incepe calatoria

   Calatorind prin pustia acestei lumi, am ajuns intr-un loc mai linistit. Acolo, m-am asezat sa ma odihnesc si am adormit. Dar imediat am zarit un om…era imbracat in zdrente, cu o carte in mana si cu o povara mare in spate. Citind in carte a inceput sa tremure: ,,ce trebuie oare sa fac?”
,,-Sotie iubita, dragii mei copiii, stiu ca cetatea aceasta va fi mistuita de un foc din cer, si toti ne vom prapadi, daca nu vom gasi un mijloc de scapare”. Familia lui se mira de cele auzite. Convinsi ca bietul om innebuneste, l-au culcat sa doarma, sa se linisteasca. Dar in loc sa se faca bine, starea lui s-a inrautatit. Dupa cateva zile, cei din familie au inceput sa rada de el, asa ca s-a retras singur in camera lui sa se roage. Mai tarziu l-am vazut cum s-a indreptat spre campie, plangand si strigand mereu: ,,ce trebuie sa fac sa fiu salvat?” Am vazut apoi un om numit Evanghelistul, care s-a apropiat de el si l-a intrebat: ,,de ce plangi?” El i-a raspuns: ,,Domnule nu sunt gata sa merg la judecata”. ,,Atunci de ce stai si nu faci nimic?” ,,fiindca nu stiu incotro sa merg”. Evanghelistul i-a dat un sul de pergament. Omul a citit si a spus: ,,unde sa fug?” Evanghelistul i-a aratat cu degetul: ,,vezi poarta aceea stramta in departare?” Omul a raspuns: ,,nu!” ,,dar vezi lumina aceea in zare? ,,cred ca o vad”. ,,Atunci, ii spuse Evanghelistul, mergi drept spre lumina aceea si cand vei ajunge la poarte ti se va spune ce trebuie sa faci”. Omul a inceput sa alerge, strigand: ,,Viata! Viata! Viata vesnica!” Sotia si copiii il strigau sa vina inapoi, dar el si-a astupat urechile ca sa nu auda.

Un vecin neprietenos

   Toti vecinii s-au adunat sa-l vada cum fuge. Unii isi bateau joc de el, altii il strigau sa se intoarca, altii il amenintau. Doi dintre ei s-au hotarat sa mearga dupa el si sa-l convinga sa vina inapoi. Unul se numea Indaratnicul, iar celalalt Usuraticul. L-au ajuns. Dar el le-a zis: haideti cu mine. ,,Ce?” s-a rastit Indaratnicul, vrei sa ne parasim familiile si afacerile? Vezi-ti de treaba, omule! Usuraticul zise scurt: nu-ti bate joc de noi. Dupa o perioada scurta Usuraticul: inima imi spune sa merg cu vecinul. Vazand ca nu-I poate convinge, Indaratnicul se intoarse singur. Usuraticul il intreaba pe Crestin: unde mergem? ,,Am sa-ti citesc din cartea aceasta, ii raspunse Crestinul. Exista o Imparatie vesnica si o viata fara sfarsit. Acolo nu este nici plans, nici necaz si e o fericire eterna”. ,,Si cine mai e acolo?” ,,Mii si mii din acei care au suferit pentru dragostea lor fata de Salvatorul, imbracati in hainele nemuririi.”

Mlastina Deznadejdii

   I-am vazut la un moment dat cum Crestinul si Usuraticul au cazut intr-o rapa numita Mlastina Deznadejdii. Crestinul a inceput imediat sa se scufunde, fiindca avea povara aceea mare in spate. Usuraticul spuse infuriat: Aceasta e fericirea de care imi vorbeai? Si luptandu-se din rasputeri, a iesit din mlastina in directia casei lui si a plecat. Crestinul se lupta din rasputeri in partea cealalta, cand deodata un om, Ajutorul, i-a intins de pe mal o mana de salvare si l-a scos afara. Mlastina aceasta, a zis Ajutorul, e plina cu grij si indoieli care se aduna din toate partile. A inghitit, dupa cate stiu eu, cel putin doua zeci de mii de vagoane de sfaturi bune. Intre timp, Usuraticul a ajuns acasa si statea rusinat in mijlocul vecinilor care radeau de el.

Sfatul dat de Inteleptul-lumii

   Mergand pe drum, Crestinul s-a intalnit cu Inteleptul-lumii, care l-a intrebat incotro merge. Crestinul ia raspuns ca merge spre Poarta cea stramta, fiindca altfel nu poate scapa de povara din spate. ,,Cum ti-ai dat seama de povara ta?” ,,Citind cartea aceasta”. ,,Ar trebui sa faci o vizita la muntele unde locuieste boierul Lege si fiul sau Bunapurtare. Ei te pot ajuta” zise Inteleptul-lumii. Astfel, Crestinul s-a abatut de la drum ca sa mearga la boierul Lege. Dar povara din spate se facea din ce in ce mai grea. Fulgere de foc ieseau din munte. Atunci i-a iesit in cale Evanghelistul. Vazandu-l, Crestinul s-a rusinat. ,,Asculta cuvintele Regelui: Cel neprihanit va trai prin credinta. Dar daca da inapoi sufletul Meu nu gaseste placer in el”. Crestinul a cazut la picioarele Evanghelistului ca mort, dar a fost ridicat. ,,nu fi necredincios, ci credincios” l-a indemnat Evanghelistul zambind.

Crestinul bate la poarta

   Evanghelistul i-a urat drum bun Crestinului care acesta se grabea pe drum, fara sa mai vorbeasca nimic cu nimeni. Nu s-a simtit bine pana n-a ajuns iar pe drumul cel bun. Dupa o vreme a ajuns la Poarta cea Stramta si a batut. Un barbat foarte venerabil, numit Bunavointa, a venit la poarta si a intrebat cine e. ,,Un biet pacatos impovarat, a raspuns Crestinul. Vin din Cetatea Pierzarii, dar merg spre muntele Sionului. Vreau sa intru”. Bunavointa a deschis poarta si l-a tras pe Crestin inauntru repede. ,,grabeste-te de intra. Iata Beelzebul arunca sageti otravite in cei care intra pe aceasta poarta si vrea sa-I omoare. Apoi i-a aratat Crestinului drumul inainte. ,,e o cale ingusta, dar dreapta, dreapta de parca e trasa cu linia. Iata drumul pe care trebuie sa mergi”. Si Crestinul a pornit la drum.

Casa Talmacitorului

   Crestinul a ajuns la casa Talmacitorului si a batut la usa. ,,Mi s-a spus ca-mi veti arata lucruri minunate de care am nevoie la drum”. ,,Vino inauntru” i-a spus Talmacitorul si l-a rugat pe slujitorul sau sa aprinda o lumanare. Crestinul l-a urmat intr-o camera unde era un tablou. Era tabloul unui om cu privirea indreptata spre cer si cu niste carti in mana. ,,Omul acesta, spuse Talmacitorul, e cel mai drept sa-ti dea sfaturi pentru drum”. Apoi au trecut intr-o camera plina de praf. Un om a inceput sa mature, dar praful s-a ridicat peste tot, pana o slujnica tanara a venit si a stropit camera cu apa. ,,Praful e pacatul firii pamatesti din om, cel care a maturat e Legea, dar cea care a stropit cu apa este Evanghelia, care poate ca influenta ei sa stapaneasca pacatul”. Au intrat intr-o alta incapere unde erau doi copii, Patima si Rabdare. Patima parea foarte necajita. ,,Stapanul casei, cand vrea sa le dea lucruri bune, a explicat Talmacitorul, ii lasa pe copii sa astepte. Pofta le vrea imediat. Rabdarea asteapta. Acesti doi copii sunt doua simboluri: Patima ii reprezinta pe oamenii lumesti, Rabdarea pe oamenii duhovnicesti”. Tocmai atunci cineva a varsat un sac de diamante la picioarele lui Patima, care le-a luat, razand batjocoritor de Rabdare. Dar nu dupa mult timp, toate diamantele au disparut. Apoi Crestinul a vazut un foc arzand langa un zid. Intr-o parte Diavolul voia sa-l stinga, dar in cealalta parte Iisus Cristos turna in taina ulei sa arda. ,,tot asa se pastreaza si lucrarea harului in inima omului” a spus Talmacitorul. Crestinul a vazut la un moment dat un palat mare, pazit bine la porti. Un om statea la o masa si scria numele tuturor celor ce doreau sa intre. Multi doreau, dar putini indrazneau. Un om plin de curaj s-a prezentat: ,,scrieti va rog numele meu!”, apoi si-a croit drum inspre galeriile de sus unde erau cei imbracati in haine stralucitoare. Intr-o camera foarte intunecoasa, Crestinul a vazut un om ce statea posomorat intr-o celula cu gratii de fier. ,,Sunt disperat, suspina omul acela, si stau inchis dupa gratii, caci inima mea ramane impietrita si nu se poate pocai”. Intr-o alta camera, Crestinul a vazut un om care i-a talmacit visul urmator: cerurile s-au intunecat. Fulgera si tuna. Am vazut pe nori un om inconjurat de mii si mii de ostirea cerului, si o voce zicea: ,,Sculati-va, voi cei din morminte, veniti la judecata!”. Mormintele s-au deschis si mortii au iesit afara. Omul acela a deschis o carte si a spus: ,,Aruncati pleava in iazul de foc!, dar strangeti graul in granarul Meu!” pe multi i-am vazut inaltandu-se spre nori dar eu am fost lasat in urma. Talmacitorul a continuat: ,,Bunule Crestin, pastreaza toate aceste invataturi in inima ta. Mangaietorul este totdeauna cu tine sa te calauzeasca pe drum care duce la Cetatea de Sus”.

Crestinul la cruce

   De acolo, Crestinul s-a dus mai departe. Drumul avea ziduri de o parte si de alta; zidurile acestea se numesc Mantuire. A inceput sa alerge cu greu, fiindca povara din spate era mare. A alergat pana a ajuns la un deal in care era infipta o Cruce. Langa Cruce la poalele dealului era un mormant. Cand s-a apropiat Crestinul de Cruce, povara i-a cazut din spate si s-a rostogolit la vale pana a ajuns la gura mormantului, a cazut inauntru si nu s-a mai vazut. Crestinul s-a mirat ca doar privirea inspre Cruce a fost de ajuns ca sa-l usureze de povara. A continuat sa priveasca la Cruce. Lacrimi au inceput sa-i curga pe obraji. In timp ce privea la Cruce, au venit trei ingeri. Primul a spus: pacatele iti sunt iertate. Al doilea inger i-a dat niste haine noi, iar al treilea i-a pus un semn pe frunte si i-a dat un sul cu o pecete pe care sa il arate cand va ajunge in Cetatea Cereasca.

Muntele Greutatilor

   Crestinul plin de bucurie porni cantand. A intalnit trei oameni care dormeau adanc si aveau picioarele in lanturi. Numele lor erau: Naivul, Lenesul si Ingamfatul. Cand a auns la ei, i-a trezit din somn. Naivul spuse:,,Nu vad nici un pericol”. Lenesul a spus: ,,Lasa-ma sa mai dorm putin”. Iar Ingamfatul: ,,daca am avea de ce sa ne sculam, ne-am scula fara sfatul dumitale”. Si au dormit in continuare.
 
   Crestinul i-a vazut pe Formalist si pe Ipocrit sarind zidul. Le-a spus: ,,cine nu intra pe usa, ci sare pe alta parte este un hot si un talhar”. Dar acestia au ras de el. Mergeau impreuna, dar Crestinul era inaintea lor. Au ajuns la Muntele Greutatilor. La poalele lui era un izvor. Crestinul a baut din izvor si apoi a inceput sa urce muntele pe drum ingust spunand: ,,mai bina sa merg pe drumul bun, chiar daca e greu, decat sa merg pe un drum usor dar care duce la moarte. Mai erau acolo doua drumuri unul la stanga si altul la dreapta. Formalistul si Ipocritul, vazand ca drumul in sus era greu, s-au hotarat sa incerce aceste drumuri mai usoare. Crezand ca drumurile se vor intalni iarasi, s-au despartit. Unul a luat-o pe drumul numit Primejdie, care ducea intr-o padure foarte deasa si nu a mai iesit din ea. Celalalt a luat-o pe drumul numit Pierzare, care la dus printre niste stanci intunecoase, unde a cazut si nu s-a mai ridicat.

   La inceput Crestinul alerga. Apoi a incetinit mersul la pas, iar mai tarziu a inceput sa se tarasca in maini si genunchi, din cauza urcusului prea abrupt. Pe la mijlocul urcusului era Poiana Regelui, un loc odihnitor, imprejmuit cu pomi. Acolo Crestinul s-a asezat sa se odihneasca, a citit sulul pe care-l avea si s-a uitat atent la haina cea noua pe care o primise la Cruce. Apoi a adormit. Cand dormea, sulul i-a alunecat din mana. Spre seara, cineva l-a trezit din somn. Crestinul s-a trezit si a plecat in graba ca sa ajunga in varf. Cand a ajuns sus, iata ca doi barbati Fricosul si Banuitorul, au trecut pe langa el in fuga inapoi ,,Cu cat mergi mai departe, cu atat e mai greu” spuse Fricosul. Banuitorul a adaugat: ,,Sunt doi lei pe drum”. Ei au fugit, dar Crestinul, desi cuprins de frica, a mers mai departe. Atunci si-a dat seama ca n-avea sulul marturiei cu pecetea. S-a intors inapoi la Poiana, la gasit si a cerut lui Dumnezeu iertare pentru neglijenta sa.

   Crestinul a mers mai departe cu multa atentie! Dar inainte ca sa ajunga sus, a apus soarele. ,,Daca ma prind leii aici in intuneric...” se gandea el. ,,Cum sa scap ca sa nu ma omoare?” atunci si-a ridicat privirea si iata, inaintea lui era un palat maret. Era chiar la marginea drumului pe care mergea el. A intrat pe poarta palatului si a dat intr-o straduta ingusta. Chiar in fata lui erau doi lei, si i-a fost teama sa se apropie. Veghetorul, portarul cetatii, a strigat: ,,Nu te teme de lei, fiindca sunt legati in lanturi. Ei sunt acolo pentru incercarea credintei”. Crestinul s-a cutremurat la urletul leilor, dar a trecut printre ei nevatamat. A intrebat daca poate dormi acolo peste noapte. ,,Casa aceasta a fost zidita pentru adapostul si odihna calatorilor” i-a raspuns Veghetorul. Atunci o slijnica numita Priceperea, i-a deschis usa. Ea a spus zambind: ,,Voi chema trei fete din familia noastra”. In usa aparura: Cumpatare, Evlavie si Milostenie. ,,Vino!” l-au rugat ele. Crestinul a facut o plecaciune si le-a urmat. Fiindca cina nu era gata, au inceput sa discute. ,,Cum invingi greutatile si necazurile din cale?” a intrebat Cumpatare. ,,Cand imi aduc aminte ce am vazut la Cruce, mi se innoiesc puterile” raspunse Crestinul. ,,Vreau sa ajung la Muntele Sionului, caci vreau sa-L vad viu pe Acela pe care L-am vazut atarnat pe cruce. Il iubesc fiindca mi-a luat povara mare si grea. ,,Dar familie nu ai de umbli singur?”. ,,Ba da, am o sotie si patru copii mici.” ,,De ce nu i-ai adus cu tine?” Pe Crestin l-a apucat plansul. ,,O cat de mult as fi dorit sa fie si ei cu mine! Dar nu au vrut si s-au impotrivit calatoriei mele, desi le-am spus despre sorta Cetatii Pierzarii. Au iubit mai mult placerile acestei lumi”. Fiindca cina intarzia mai mult, au mai vorbit impreuna. Subiectul discutiilor a fost Stapanul Bucuriilor Nespuse. Stapanul acelui Munte, un mare viteaz, a inaltat la rangul de printi pe multi pelerini, chiar si din cei ce fusesera cersetori.

   Crestinul a dormit pana dimineata, intr-o camera numita Pacea, ale carei ferestre erau spre rasarit. Cand s-a trezit, a inceput sa cante. Dimineata gazdele l-au dus pe Crestin intr-o camera unde i-au citit faptele vrednice ale celor care urcasera muntele acesta inainte si au slujit pe Domnul. Apoi, in Sala Armelor au ales armele potrivite pentru Crestin, cu care sa faca fata asalturilor vrajmase pe drum. In ziua urmatoare, Crestinul a putut sa vada de la terasa casei Muntii Bucuriilor Nespuse, inspre locurile unde dorea sa ajunga. Aceasta era Tara lui Emanuel.

Crestinul se lupta cu Apolion

   Crestinul si-a luat ramas bun si a intrat in Valea Umilintei, unde a zarit un dusman inaripat, Apolion, venind spre el. L-a cuprins frica, dar s-a hotarat sa nu dea inapoi. Apolion varsa pe gura foc si fum: ,,Tu esti unul din supusii mei, fiindca vii din Cetatea Pierzarii”. ,,Da, dar m-am facut rob Regelui regilor” raspunse Crestinul. Apolion i-a strigat: ,,Fii gata sa mori!” Spunand aceasta, a aruncat o sageata drept spre inima Crestinului, dar acesta s-a aparat cu scutul din mana. Sagetile lui Apolion au inceput sa cada ca grindina si l-au ranit pe Crestin. Apoi s-au luat la tranta si Apolion l-a trantit pe Crestin la pamant. Crestinul a scapat sabia din mana, iar Apolion era gata sa-i dea lovitura fatala, dar tocmai atunci Crestinul a apucat din nou sabia. A strans-o tare in mana si l-a strapuns cu ea pe vrajmas. Apolion s-a dat inapoi, ca si cum era ranit de moarte si Crestinul ataca din nou cu mai multa putere. ,,In toate acestea noi suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne iubeste” a strigat triumfator Crestinul. Auzind acestea, Apolion si-a intins aripile lui de balaur si si-a luat zborul. Lupta s-a sfarsit. Crestinul si-a ridicat ochii in sus: ,,Voi aduce aici multumiri Celui ce m-a ajutat in lupta cu Apolion”, a spus el. Apoi o mana i-a intins Crestinului niste frunze din Pomul Vietii. Crestinul le-a pus pe ranele sale si s-a vindecat imediat. A mai gasit acolo mancare si apa, ca sa prinda puteri.

Valea Umbrei Mortii

   Crestinul trebuia sa treaca prin Valea Umbrei Mortii. L-au intampinat doi oameni speriati: ,,Fugi, fugi cat mai repede de aici!” ,,Ce este? Ce s-a intamplat?” a intrebat Crestinul. ,,Daca ne-am fi dus mai departe, n-am mai fi acum in viata. Am privit si am vazut Valea...neagra ca smoala. E groaznic!”. Crestinul a continuat drumul cu sabia scoasa. Poteca era foarte ingusta; la dreapta era un sant adanc, iar la stanga era o mlastina cu mocirla. Iar intunericul ascundea drumul din fata. Din pamant ieseau flacari, fum si zgomote infioratoare, si toate acestea nu puteau fi oprite de sabia Crestinului ca mai inainte in lupta cu Apolion. Gura iadului era cam pe la mijlocul vaii. Atunci Crestinul s-a oprit, a lasat armele jos si a luat Arma Rugaciunii: ,,O Stapane, Te implor scapa-mi sufletul!”. L-au inconjurat o multime de demoni, spiridusi, satiri si balauri, care ieseau din adanc. El le-a strigat: ,,Voi umbla in puterea Domnului Dumnezeului meu!” Si toate duhurile rele au inlemnit pe loc. Un demon infricosator a venit sa-i sopteasca la ureche hule impotriva lui Dumnezeu. Dar Crestinul a auzit un alt glas care spunea: ,,Chiar daca ar fi sa umblu prin Valea Umbrei Mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine...” Cand s-au revarsat zorile, Crestinul si-a dat seama mai bine de primejdiile prin care trecuse noaptea. Soarele rasarea cand a ajuns in partea cealalta a vaii. I se parea ca aici primejdiile sunt mai mari. La capat, intr-o pestera era un urias batran care isi musca unghiile de ciuda ca nu poate ajunge la calatorii spre cer ca sa-i chinuiasca. Pretutindeni in jurul lui erau oasele celor ce au pierit inainte. Crestinul a mers mai departe si se minuna de harul prin care Dumnezeu il purtase si lauda pe Domnul pentru ca l-a izbavit de cursele si primejdiile in care ar fi putut sa cada.

Credinciosul

   Cum mergea Crestinul asa, iata ca dupa un povarnis vede in fata un om, Credinciosul, care mergea si el pe acelasi drum. ,,Asteapta-ma!, ca sa mergem impreuna” a strigat Crestinul. ,,Nu pot, trebuie sa-mi scap viata, caci razbunatorul e pe urmele mele” raspunse Credinciosul. Crestinul a vrut sa-l ajunga din urma, dar s-a impiedicat si a cazut. S-a lovit asa rau, incat nu s-a putut ridica pana cand a venit Credinciosul sa-l ajute. Apoi au pornit la drum impreuna, povestind toate peripetiile calatoriei lor. ,,Am auzit pe unii din vecinii tai cum vorbeau foarte urat despre calatoria ta disperata, caci asa numeau ei viata ta”, spuse Credinciosul. ,,Totusi mai tare au ras de vecinul tau, Usuratecul, cel care s-a intors inapoi cu hainele murdarite de noroiul din Mlastina Deznadejdii”. ,,Am scapat de Mlastina Deznadejdii, dar am dat peste alt necaz, a continuat Credinciosul. M-am intalnit cu Desfatare. Ce limba magulitoare avea. Vroia sa ma intoarca din drum si sa merg cu ea. Apoi la poalele Muntelui Greutatilor am dat peste un batran, numit Mos Adam, care locuia in Cetatea Inselaciunii. Munca la el, imi spunea, e placerea iar ca plata ma facea mostenitorul lui. ,,Hai casatoreste-te cu fiicele mele, Pofta firii pamantesti, Pofta ochilor si Laudarosenia vietii” ma indemna batranul. Dar privind la fruntea lui, am citit: ,,Sa va dezbracati de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare”. ,,Cand m-am intors ca sa plec, batranul m-a apucat de mana sa ma tina dar asa de tare ma tinea ca mi-a sucit mana”.

   Dar mi-am continuat drumul. Pe la jumatatea muntelui, am privit in urma si iata ca venea cineva inspre mine ca un vuiet de vant. M-a ajuns si m-a cuprins groaza cuvintelor lui. M-a trantit la pamant si m-a lasat ca mort. Cand mi-am revenit, l-am intrebat de ce m-a lovit. Mi-a raspuns ca m-a lovit fiindca mi-a observat pornirile fata de Mos Adam, firea cea veche. Si m-a mai lovit odata. Cand mi-am revenit in fire, l-am rugat sa aiba mila de mine. ,,Nu stiu ce mila pot sa-ti arat...” a zis el si mi-a mai dat una. Dar iata ca Cineva S-a aratat si l-a rugat pe batran (acesta era batranul Moise) sa aiba rabdare. Am vazut mainele Sale strapunse, de aceea cred ca Mijlocitorul acela era Regele nostru”.

Dusmanii Credinciosului

   Crestinul l-a intrebat pe Credincios daca a vazut Palatul cel Maret pe varful Muntelui. ,,Da!, a raspuns Credinciosul, am vazut si leii, dar dormeau. Am trecut pe langa portar si am mers mai departe. In Valea Umilintei am intalnit un om, Nemultumitul. A vrut sa ma opreasca din drum. Zicea ca daca voi merge mai departe, ma fac de ras si ii fac de ras pe ceilalti prieteni, Mandria, Inchipuire-desarta si Multumirea-de-sine. I-am raspuns ca m-am lepadat de ei. Apoi am intalnit un altul, Rusinea. El obiecta asupra religiei in general. Spunea ca o constiinta sensibila nu e potrivita pentru barbati si ca oamenii religiosi sunt o rusine pentru timpurile noastre. Atunci ma gandeam ca un om sarac care il iubeste pe Domnul e mai bogat decat cei mai mari oameni care traiesc fara Dumnezeu. Abea am putut sa scap de el. Se tinea de mine si mereu imi soptea ispita in ureche. Cand a plecat de la mine, am inceput sa cant de bucurie”.

Bun-de-Gura de pe strada Trancanelilor

   Mergand ei pe cale, Credinciosul a observat ca cineva ii ajunge din urma. Era Bun-de-Gura. L-au invitat sa mearga cu ei. ,,Am sa va vorbesc cate in soare si in luna. Va pot vorbi despre orice”, le-a spus el. Credinciosul dorea sa afle parerea Crestinului si-i spuse: ,,Desigur, omul acesta e un bun tovaras de drum”. Crestinul a zambit: ,,Bun-de-Gura de pe strada Trancanelilor? Saracul de el. Omul acesta vorbeste verzi si uscate. Ori cu noi ori la birt, pentru el e totuna; doar sa vorbeasca. Credinta nu are loc in inima lui. Cu altii e sfant si acasa diavol. ,,Cum sa scapam de el?”. ,,Sa-l intrebam deschis daca e adevarat sau nu ce se aude despre el” raspunse Crestinul. Credinciosul l-a intrebat: ,,Am auzit ca religiata sta doar in vorbe”. Omul s-a facut rosu: ,,Daca ma judeca asa, la revedere!”

Targul Desertaciunilor

,,Cine vine dupa noi?” a intrebat Credinciosul. Crestinul privi inapoi. ,,E prietenul meu, Evanghelistul”. ,,Ma bucur, dragii mei, ca sunteti biruitori, spuse Evanghelistul. Dar nu ati scapat de loviturile celui rau. Veti ajunge intr-un oras in care dusmanii va vor da la moarte. Unul din voi va muri acolo. Nu uitati, fiti oameni, intariti-va si incredintati-va sufletele in mana lui Dumnezeu.” Drumul spre Cetatea Cereasca ducea prin orasul Desertaciunii si prin piata orasului, unde se tine Targul Desertaciunilor. Cand au intrat cei doi calatori acolo, toti au inceput sa vorbeasca de ei, fiindca portul si vorbirea lor erau diferite. Unul a indraznit sa spuna: ,,Ce doriti sa cumparati?” Ei au raspuns: ,,Noi cumparam Adevarul”. La auzul acestor cuvinte unii au ras de ei, altii au dat din cap, altii au vrut sa-i loveasca. S-a produs o mare tulburare. Cei doi calatori au fost luati de oamenii celui mai mare peste targ si examinati. Au raspuns ca ei merg spre Ierusalimul de sus. Cand au auzit aceasta, oamenii din oras i-au batut bine, i-au murdarit cu noroi si i-au pus intr-o cusca de fier, ca toti trecatorii sa-i vada. Apoi sarmanii de ei, Crestinul si Credinciosul, au fost din nou cercetati, legati cu lanturi si tarati prin piata. Blandetea celor doi calatori a castigat de partea lor pe unii. Lucrul acesta i-a infuriat si mai tare pe ceilalti, care i-au aruncat din nou dupa gratii, cu picioarele in butuci, ca sa astepte judecata.

Moartea Credinciosului

   Au fost acuzati ca dusmani ai comertului in Targul Desertaciunilor. Judecator era domnul Uraste-binele. Credinciosul a spus in apararea sa ca el e un om de pace, dar ca uraste lucrurile pe care si Dumnezeu le uraste. ,,Eu sunt impotriva lui Beelzebul, regele vostru, si impotriva slugilor lui”. Au adus trei martori impotriva Credinciosului. Invidiosul a spus: ,,L-am auzit cand zicea ca obiceiurile din orasul nostru nu se potrivesc deloc cu viata crestina”. Superstitiosul a spus ,,Omul acesta e o ciuma pentru noi”. Intrigantul a completat: ,,L-am auzit cand si-a batut joc de Beelzebul, iar pe dumneata, cinstite judecator, te-a numit siret si corupt”. Judecatorul a strigat la Credincios: ,,Esti un renegat, un eretic si un tradator”, apoi a scos pe jurati afara, ca sa delibereze verdictul. Iata cine era in juriu: Orbit-de-lume, Vicleanul, Rautaciosul, Plin-de-pofte-rele, Destrabalatul, Incapatinatul, Orgoliosul, Plin-de-ura, Mincinosul, Nemilosul, Vrajmasul-luminii, Neinduplecatul. Verdictul a fost ,,VINOVAT!” ,,Spanzuratoarea e o moarte prea usoara pentru criminalul acesta” au strigat ei. Astfel Credinciosul a fost condamnat sa fie ucis cu pietre. Intai l-au biciuit, dupa aceea l-au palmuit, apoi l-au ucis cu pietre. L-au strapuns apoi cu sabiile lor, l-au legat de rug si i-au dat foc. Asfel a sfarsit Credinciosul viata. Dar in spatele multimii il astepta pe Credincios un car, ca sa-l duca deasupra norilor, pe drumul cel mai scurt pana la Cetatea Cereasca.

         Va continua...