Cultura si Spiritualitate: Profeti si Profetii

Profeti si Profetii




   Cele Zece Porunci, din mediul divin, care schimbă cursul istoriei. în fiecare epocă sunt oameni care cunosc viitorul. Sunt oameni care au stabilit o cale de urmat care au condus alți oameni pe această cale. Călătorii misterioase în alte lumi. Nori incandescenți care vin din cer coloane de foc, voci care vin din paradis. întâlniri ciudate cu ființe supranaturale care dezvăluie viitorul. Trebuie să ne întrebăm cine sunt ei. Sunt ei numai plăsmuiri ale imaginației strămoșilor noștri sau au existat cu adevărat? Chiar au fost profeții din antichitate mesagerii lui Dumnezeu? Sau cunoștințele lor vin din surse mai misterioase? Profeții erau vizați să fie purtători de cuvânt pentru puterile extraterestre care încercau să conducă lumea. Milioane de oameni din întreaga lume cred că am fost vizitați în trecut de ființe extraterestre Dacă acest lucru ar fi adevărat? Au contribuit extratereștrii antici la modelarea istoriei? Dacă a fost așa, se pot găsi dovezi în poveștile profeților antici, în profețiile lor misterioase. 

   Egipt, Gebel Khashm el-Tarif. Acest munte, care răsare din deșertul Sinai, se crede că a fost locul a două dintre cele mai importante întâlniri cu divinități. Inălțimea unde patriarhul biblic Moise a întâlnit rugul în flăcări și locul unde, mai târziu, Moise a primit de la Dumnezeu cele 10 Porunci. Dar care a fost adevărata natură a întâlnirii divine a lui Moise? Era el o ființă umană obișnuită, aleasă la întâmplare, pentru a transmite cuvântul Domnului? Sau poseda el un dar special? O abilitate înnăscută de a comunica cu forțe din alte lumi? Literatura mistică din toată lumea menționează vizite ale îngerilor, zeilor, ale unor creaturi supranaturale care au interacționat, au interferat cu unele puteri care sunt dincolo de puterea noastră de înțelegere. Vedem aceasta în Biblie în cazul lui Moise. El este unul din numeroasele exemple de conducători care sunt ghidați de divinități, care chiar primesc ajutor din partea acestora, în atingerea scopurilor lor. În plus față de poveștile profetului Moise, Testamentele Ebraic și Creștin conțin de asemenea mențiuni similare ale multor alți profeți, inclusiv Ilie, Isaia, Noe, Avraam, Enoh, etc. Profeții sunt un element important în majoritatea societăților antice. Aceștia erau oameni care asigurau un fel de legătură între lumea muritorilor cea a nemuritorilor între zei și oameni. Ei au un mesaj, care este o comunicare de la Dumnezeu, dar ce este foarte interesant este că acesta nu este numai în mesaj. Prezența lui Dumnezeu este în cuvintele profetului însăși. Astfel, cel care ascultă un profet chiar simte prezența lui Dumnezeu, nu numai un simplu mesaj de la Acesta. Astfel, dacă aveați un profet cu autoritate în comunitatea voastră, și el spunea că acest Zeu este supărat de ceva, că trebuie să faci X, Y, sau Z pentru a împacă acest Zeu, chiar făceai asta. Dar era sursa acestor mesaje profetice cu adevărat de natură divină? Conform unor cercetatori, există poate, o altă explicație posibilă pentru cine sau ce era contactat de către profeții antici. Ceea ce începem să realizăm că profețiile nu sunt de natură religioasă, și că profeții sunt oameni care au avut experiențe anormale cu entități, că acestea sunt contacte cu o inteligență care nu era umană. Profeții, profețiile sunt dovada că aceste ființe superioare ne învăță cum să ajutăm la crearea civilizației, pentru a merge înainte, și chiar ne dau unele avertismente pentru viitor ,,Aceasta se va întâmpla. Trebuie să fiți pregătiți.” Este posibil chiar ca ființe extraterestre să fi intrat în contact cu profeții antici? Poate că răspunsurile pot fi găsite cautând mai mult în povestea lui Moise, așa cum a fost scrisă cu mai mult de 3000 de ani în urmă în Testamentul Ebraic al Exodului. Prima întâlnire a lui Moise cu Dumnezeu a avut loc în cel de al treilea capitol din Cartea Exodului. Moise a întâlnit un rug în flăcări, Dumnezeu i-a vorbit din acest rug în flăcări. Moise a primit o misiune. Misiunea era să elibereze evreii din Egipt. Mi se pare foarte interesantă ideea rugului în flăcări, deoarece lucruri ca ruguri în flăcări în realitate nu există, în special dacă dintr-odată încep să dea instrucțiuni. Așa că trebuie să ne întrebăm, ce au descris strămoșii noștri? Astfel, ideea rugului în flăcări poate să fi fost o creație tehnologică, pe care Moise a descris-o ca fiind un rug în flăcări. Poate fi rugul în flăcări, așa cum a fost descris de Moise, chiar un dispozitiv extraterestru? O mașină? Sau, poate, chiar un tip de navă spațială? Dacă este așa, cu cine, sau cu ce, comunica de fapt Moise? Poate că mai multe indicii pot fi găsite în povestea unei alte întâlniri, la fel de misterioase.

   Tell el-Daba, Egipt. Unii cercetători cred că aici, în regiunea de nord-est a Deltei Nilul, israelienii și-au început exodul. Moise a avut a doua întâlnire divină, de data aceasta cu un incredibil obiect din cer. În drum către destinația lor ei s-au întâlnit cu ceea ce a-m numi un OZN biblic. în Exodul, Capitolul 13, versetele 21, 22, se spune, "Domnul a venit înaintea lor ziua ca o coloană de nori... și noaptea ca o coloană de foc." "...coloana nu a plecat din fața oamenilor..." însemnând că ea era întotdeauna acolo. Ei bine, ce ne spune Biblia este că prezența lui Dumnezeu se manifestează ea însăși într-un mod dramatic în fața israeliților. întrebarea a fost pusă dintotdeauna, "Ei bine, ce era norul de foc?" Ce era el? Era Dumnezeu? Sau, așa cum spune teoria extratereștrilor antici, acesta era un tip de navă, o baliză pe care ei trebuiau să o urmeze. Poporul evreu... a urmat obiectul. A fost foarte clar că ori de câte ori obiectul e așeza pe pământ, oamenii se opreau și puneau tabăra. Când obiectul decola, ei strângeau tabăra, și mergeau mai departe. Obiectul îi conducea. Descrierea unei coloane de nori de foc...O coloană este de formă cilindrică, și poate fi destul de dură sau solidă. Imaginea este foarte similară cu cea a OZN-urilor raportate acum. Cele de tipul farfuriilor zburătoare sunt cele mai faimoase, dar OZN-urile de formă cilindrică sunt foarte comune, și pot fi foarte mari. Până la 800 de metrii în lungime. Unii din cercetătorii OZN-urilor cred că aceste nave cilindrice sunt nave mamă. Că aceasta era ca un nor pe timp de zi sugerează, ca și în cazul OZN-urilor de azi, existența unui anumit efect de tip halou în jurul OZN-ului. Dacă privim la el în acest context, poate că cei din antichitate au descris un OZN strălucitor pe timp de zi ca un nor, un nor strălucitor, ei ar fi descris un OZN luminos pe timp de noapte, ca o coloană de foc. Era această coloană ciudată de nori de foc cu adevărat o manifestare fizică a lui Dumnezeu? Sau era un un dispozitiv tehnologic avansat, de origine extraterestră? Atât cât privește teoriile unor oameni care studiaza astfel de relatari, mai multe indicii pot să fie în finalul poveștii lui Moise despre întâlnirea divină de pe muntele Sinai. Moise primește un mesaj de la Dumnezeu că acesta va cobora pe Muntele Sinai. Așa că el adună națiunea de israelieni în jurul muntelui. Acest nor uriaș, luminos și strălucitor a aterizat pe Muntele Sinai. Acesta era destul de spectaculoasă, deoarece era înconjurată de fenomene naturale, de sunete de trompete, de nori de foc. Iar poporului evreu i s-a spus să stea la poalele Muntelui Sinai, și numai Moise este autorizat, putem spune chiar protejat, de coloana de nori de foc. Așa încât el putea să meargă acolo sus, iar ceilalți nu. Conform textelor biblice, Moise urcă muntele și intră în norul strălucitor. Aici comunică cu atotputernicul Dumnezeu... creatorul universului... după 40 de zile el s-a întors, aducând cele Zece Porunci. Dar pentru unii teoreticieni, povestea cu ce s-a întâmplat pe Muntele Sinai, poate să ofere dovada captivantă a unei întâlniri complet diferite. Moise ducându-se sus cu Dumnezeu, fiind plecat pentru 40 de zile, asta seamănă foarte mult cu experiența contactelor de azi, unde celor contactați le sunt impuse reguli, legi și idei pe care aceștia să le urmeze, adică, în sensul de a ridica rasa umană. Decalogul dat vine împotriva naturii noastre atât de apropiate de animale, deoarece, ceea ce Biblia spune este că Dumnezeu ar fi dorit să dea puterea divină oamenilor dacă noi am fi putut să o stăpânim. Dar problema este că, noi nu avem etica să o folosim. Să nu ucizi. Să nu comiți adulter. Să nu furi. Cele Zece Porunci sunt un început către folosirea puterii divine. Iar profeții au fost aleși să fie purtătorii de cuvânt pentru puterile care încercau să conducă lumea prin reguli și legi. Decalogul ar fi adus supunerea față de morală, care este superioară instinctelor noastre animalice. Este posibil ca întâlnirile lui Moise de pe Muntele Sinai să nu fi fost cu Atotputernicul Dumnezeu ci cu un fel de mesager ceresc? Unul care s-a gândit să ghideze, să conducă, comportamentul uman? o dovadă suplimentară poate fi găsită în povestea unui alt profet din Vechiul Testament, unul care a dat avertismente generale despre viitor..., a descris ființe nepământești care au coborât din paradis. 

   Partea de Nord a Israelului. Conform textelor din Biblie, aici era locul în care, în secolul al 19-lea I.C., profetul Ilie a spus că a avut mai multe întâlniri atât cu îngerii cât și cu Dumnezeu... în care el a primit avertismente profetice despre secetă și cataclism. Unul dintre cei mai importanți profeți, în tradiția israeliană, este, desigur, Ilie. El a prezis venirea unor lucruri neplăcute... și, desigur, ele au venit. El a avertizat că va veni o secetă care va devasta Israelul și va cauza foametea tuturor. El este interesant pentru că nu se cunoaște că ar fi murit vreodată. se crede că, el a fost luat în spațiu și că trăiește etern. în întâlnirea finală a lui Ilie cu Dumnezeu, descrisă în A Doua Carte a Regilor, profetul se înalță în Paradis pe un vârtej, pe ceea ce este descris în Biblia Ebraică drept un car de foc tras de cai. Există o poveste în Cartea Regilor despre Ilie, care a spus că a văzut acest fenomen aerian, care a fost descris în fel chip ca un fel de strălucire, ca un vârtej sub formă de nor, în mod clar un fel de obiect pe cer. Ilie a trăit experiența unui obiect sau a unui fascicol care se rotea și care l-a purtat sus în obiect. Vedem un vârtej care vine peste el dintr-un car de luptă de foc. Astfel, întrebarea este: Era un car de luptă care se rotea, sau era o rază care a venit jos și l-a luat sus? Pentru un om credincios, acest extraordinar eveniment este un miracol religios. Dar s-ar putea ca Ilie să fi fost ales de către ființele din Paradis pentru a îndeplini un scop al celor din altă lume. Un lucru pe care mulți oameni nu-l realizează este acela că prima poveste, pe care o putem citi despre Ilie, nu vorbește despre aceea că a fost luat și dus sus, ci despre acea trăsură de foc, care inițial a fost descrisă ca un furnal în flăcări. Ei bine, ce înseamnă un furnal în flăcări? Se putea ca focul să fie de fapt un fel de motor? Când este luat sus într-un vârtej, să ne uităm, de exemplu, la decolarea navetei spațiale. Avem acel jet asurzitor de flăcări, și etc., Dacă priviți tot contextul, chiar veți putea plasa aceasta în categoria OZN-urilor. Este important să realizăm că sensul biblic al religiei este extraterestru, este o religie extraterestră, având semnificația că Dumnezeu nu este de pe Pământ. Învățăm aceasta în rugăciunea Tatăl Nostru. "Tatăl nostru care ești în Ceruri, Sfințească-se numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se vrerea Ta. Precum în Cer, așa și pe Pământ." Ajutorul extraterestru este trimis Pământului pentru a ajuta umanitatea în încercarea de a face vrerea Domnului. A fost cu adevărat Ilie un om ales de ființe din alte lumi să îi ajute să schimbe cursul umanității? Și dacă este așa, poate explica acest ajutor alte întâlniri Biblice, chiar mai incredibile între Dumnezeu și omenire? 

   New York, Manchester. Martie, 1830. Vizionarul Joseph Smith Jr. în vârstă de 24 de ani a publicat Cartea Mormonului și creează Biserica lui Sfinților din Ultima zi a lui Iisus Cristos o mișcare, azi, cu peste 14 milioane de adepți. Incredibil, Cartea Mormonului include experiențele personale ale lui Joseph Smith privind interacțiuni cu ființe din alte lumi. Joseph Smith a avut ceva ca o viziune. El a scris că un înger, cu numele de Moroni, i-a apărut. Că acest înger a apărut de trei ori și i-a spus lui Joseph Smith să se ducă pe o anumită movilă din care trebuie să scoată lespedea și în interior va găsi o grotă și în grotă va găsi scrieri necunoscute. El i-a arătat lui Joseph Smith locul unei comori îngropate, formată din plăci de aur, cu un mesaj venit din alte locuri privind o nouă revelație, o nouă Biblie. Îngerul a explicat că el a venit din sistemul stelar Pleiadele. Și astfel, sursa Cărții Mormonului...este de origine extraterestră. De fapt, Smith descrie mai multe situații diferite în care el apare împreună cu acest Mormon extraterestru. Ne întrebăm dacă acestea sunt numai explicații mitologice sau au fost evenimente fizice care chiar au avut loc. Joseph Smith este interesant deoarece el a întâlnit ființele mitice. Povestea lui Smith este într-o oarecare măsură unică, în sensul că, evident, o religie a fost creată pe baza a ce a întâlnit el. Totuși, în orice fel ați privi aceasta, fie că este un extraterestru în carne și oase sau un înger, ambii, nu încape îndoială, sunt extratereștrii. Ei au înțeles greșit acele vizite ca fiind de natură angelică, când, în realitate, ei erau vizitați de călători spațiali în formă fizică. Este posibil ca îngerul Moroni care l-a inițiat pe Joseph Smith Jr. să fi fost, de fapt, o ființă din altă lume? Și, dacă este așa, Cartea Mormonului este cu adevărat o dovadă că aceste ființe au împărtășit informația celestă cu omenirea? Lumbini, Nepal. Secolul al patrulea. Era perioada în care au fost scrise povestirile lui Jataka...poeme și proză budistă antică...Aceste scrieri incredibile documentează nașterea supernaturală și viața Supremului Buddha, un lider spiritual pe ale cărui tehnici a fost fundamentată religia budistă. Mama lui Buddha este regina Maya, și se spune că, într-o noapte, ea a avut un vis în care un elefant alb i-a intrat în uter, și astfel a fost conceput și s-a născut Buddha. Se presupune că Buddha a atins iluminarea după ce a meditat mult timp stând într-un copac. Iluminarea este numită „nirvana”. Conform unora, înainte ca Buddha să înceapă să întemeieze fundația pentru una din cele mai mari religii, el a fost marcat fizic, de către ființe din altă lume, cu un mesaj telepatic. În budism există o poveste interesantă despre o întâlnire a lui Buddha cu ceea spirite luminoase speciale numite "devas". sunt ființe supraomenești, super-eroii. Ei pot zbura, trăiesc mai mult, sunt mai puternici și sunt mult mai înalți decât oamenii. Ei au, de asemenea, o navă care îi ajută să zboare. O să vă întrebați cine sunt acești divas? În multe privințe ei sunt asemănători cu extratereștrii. Buddha de fapt a scris despre acest stadiu numind-ul "par-nirvana" și spune, în esență, că acesta este legătura cu nemuritorii. Și o altă tradiție spune, în esență, că aceasta se întâmplă când este făcut un contact cu zeii. Multe figuri din religie au avut un fel de experiențe extracorporale. Buddha însuși s-a descris ca fiind capabil să acceseze multiple dimensiuni, să interacționeze cu diferite ființe. Pot fi alte dimensiuni, alte realități în paralele cu noi care conțin extratereștrii. Experiențele ciudate ale profeților Ilie, Joseph Smith Jr. și Buddha dovedesc, cu adevărat, că ființe divine au influențat omenirea de mii de ani? Și dacă a fost așa, cuvintele acestor profeți, puse laolaltă, dezvăluie un plan esențial pentru specia umană? susținătorii teoriei astronauților antici cred că și mai multe indicii pot fi găsite întâlnirile, vechi de secole, dintre profeți și omul sfânt. Profeți care au trăit cu mult înainte ca Biblia să fie concepută. 

   Persepolis, Iran. Aici, la 48 de km nord-est de orașul Shiraz, se află ruinele unei capitale antice. Construită de cuceritorul persan Darius, cu peste 2000 de ani în urmă, Persepolis a fost odată un oraș puternic care, legenda spunea, că era protejat de un Zeu foarte puternic, numit Ahuru Mazda. Gravată în stâncă, în partea de sus a resturilor sfărâmate ale unei clădiri, este o descriere a zeului antic, stând în interiorul unui disc înaripat, numit "Tripylon". Ahuru Mazda a fost o figură centrală a religiei vechi persane - Zoroastrianism...ca și experiențele unui profet numit Zarathustra care a trăit cu 2600 de ani în urmă. Zarathustra a fost fondatorul unei religii...el era într-o zonă lângă Persia, (Iran în timpurile moderne) ...El a avut un vizitator, Ahuru Mazda, o persoană divină care a dus la o schimbare majoră a monoteismului în întreaga zonă. Acesta a precedat forma egipteană a monoteismului și forma ebraică și creștină a acestuia. Conform celor antici, textele lui Zoroastrian erau numite Avesta. Prima întâlnire a lui Zarathustra cu Ahuru Mazda, a avut loc în vârful unui munte, care era învăluit de nori și scăldat de o lumină sinistră. Zarathustra a propovăduit ideea că există numai un Dumnezeu adevărat, care este Dumnezeul adevărului, și adevărul este un mare principiu, central, în lumea lui Zoroastrian. Drept și Greșit, dumnezeu și diavol, alb și negru... un contrast foarte puternic, și trebuie să vă identificați cu binele și să căutați adevărul. Uni cercetători cred că aceste profeții divine furnizează dovada că profetul Zarathustra urma comenzile primite de la o ființă extraterestră, una care poate că a venit pe Pământ pentru a sădi semințele a ceea ce este acum cunoscut ca civilizație. Când ne uităm la întâlnirile lui Zarathustra cu Ahura Mazda, suntem confruntați cu ființe umane care întâlnesc inteligențe neumane. Acestea sunt semnificațiile întâlnirilor la nivel fizic. Acestea sunt întâlniri cu ceva care este din altă lume, dar are o materializare fizică. Ne întrebăm: Erau ele numai o născocire a imaginației strămoșilor noștri, sau ei chiar au existat? Acestea sunt entități extraterestre, care au venit aici pentru face un fel de schimb de informații și a aplica un program de îndrumare între culturi și entitățile care doresc să ajute acea cultură. Este posibil, așa cum cred susținătorii teoriei astronauților antici, ca extratereștrii să fi contactat profeți, în trecutul îndepărtat, cu scopul de a ghida dezvoltarea civilizației umane? Și dacă este așa, pot fi găsite mai multe indicii în întâlnirile istorice, acea ce este poate are cel mai uimitor caracter din toate, în Grecia antică? 

   Muntele Parnassus. Pe versanții acestui vârf de 2640 m se află ruinele unui sanctuar de marmură, care a fost odată casa unuia dintre cei mai faimoși profeți, un templu de preoți cunoscut ca Oracolul din Delphi. Oracolul din Delphi este cel mai faimos oracol din lumea antică. A fost un templu dedicat zeului Apollo. Apollo zeul cel mai important pentru profeții. Un templu a fost stabilit pentru Apollo din Delphi Acesta a devenit locul unde oamenii puteau să viziteze oracolul. Oracolul din Delphi era amplasat în Templul lui Apollo, care ar fi fost, în acele timpuri, principala structură a clădirii. Acesta era punctul central. Oracolul a fost de importanță unică. Toate erau acolo datorită prezenței oracolului în complex. Cunoscută sub numele de Pythia, oracolul stătea pe o bancă înaltă, cu trei picioare, pusă peste o deschidere în pământ, din care ieșeau vapori, vapori care ar fi făcut-o pe Pythia să intre în transă. Oracolul din Delphi ar fi fost canalul de comunicare cu zeul Apollo care era adevăratul zeu al civilizației. El era zeul luminii. El era zeul profețiilor. Și ea, când făcea profeții, devenea Apollo. Vă puteți imagina cum era când ceva supernatural sau super-uman intră în corpul omenesc. Aceasta, desigur, crează în esență o amnezie reversibilă a personalității. Astfel, se crea o transă ciudată. În prezent avem filme despre posedare și lucruri similare. Despre așa ceva este vorba. Nu era ceva neapărat demonic. Dar, ori de câte ori ceva supranatural este inclus în ceva natural, cum este corpul uman, este inevitabil ca aceasta să determine un fel de transă. Pentru mai mult de o mie de ani, oracolul și numeroșii săi succesori au împărțit sfaturi pentru oricine, de la împărați și generali la poeți și politicieni. Profeția a fost modul principal de abordare a lumii de către greci și o afacere de stat, de planificare a bătăliilor. Orice decizii importante, nu erau luate până când nu era consultat oracolul, pentru a primi un fel de ghidare dincolo de cunoașterea obișnuită. Puteai să vi și să întrebi dacă să faci un copil. Puteai să vi și să întrebi despre grânele pe care vrei să le plantezi. Puteai să vi și să întrebi dacă să intri în armată. Puteai să vi și să întrebi dacă să organizezi o expediție militară. Preoteasa era acolo pentru a face legătura. Și, de fapt, când oamenii vin la oracol și pun întrebări, ei întreabă preoteasa, și ea este aceea care transmite răspunsul de la Apollo înapoi către ființele umane. Dar ce, sau cine, era motivul stării de transă bizară a oracolului? Transă în care, conform relatărilor vremii, ea putea să prevadă cu acuratețe totul, de la Războiul Troian și posibilul declin al Greciei, la faimosul măcel al celor 300 de spartani de la Thermopile? Cea mai mare parte a cercetătorilor spun că aceasta se întâmpla pentru că ea inhala fumul toxic al gazelor ce scăpau din Muntele Parnassus. Dar, de fapt, ea putea să fie în contact cu o ființă extraterestră? Una pe care grecii antici o știau ca fiind Apollo? Ideea că Apollo era un posibil extraterestru are sens, deoarece ei vroiau ca noi să evoluăm, ei vroiau ca noi să avem o civilizație. Ei vroiau ca noi să avem o tehnologie și să fim ca ei. Noi am fost mereu animalele lor de laborator, în sensul că ei ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem azi. Au fost așa-numiții zei antici, ca Ahuru Mazda și Apollo, cu adevărat parte a unei rase avansate de ființe celeste? Extratereștrii care au folosit agenți umani cunoscuți ca profeți pentru a instrui și a schimba cursul civilizației umane? Dacă este așa, se poate ca extratereștrii să fie de asemenea forța din spatele unora din cei mai faimoși profeți din istorie? Un om care pretinde că are viziunea unora celor mai cataclismice evenimente din istorie?

   Secolul al 16-lea, profetul numit Nostradamus. Sudul Franței. 1555. Aici un chimist și farmacist numit Michel de Nostradame a publicat un almanah intitulat Profețiile, in care a scris peste o mie de strofe de patru rânduri, în proză, numite "quatrains", care păreau să prevadă viitorul. Michel Nostradamus, din tinerețe, a început să aibă viziuni. Uitându-se în apa dintr-un lighean, el a început să aibă viziuni a ceea ce el credea că era viitorul. La vremea când el făcea aceasta, prevederea viitorului era considerată ca fiind vrăjitorie și el risca să fie numit vrăjitor și să fie luat și ucis de Inchiziție. Așa că el și-a mascat viziunile în catrene, poeme în proză de patru rânduri, în care el a ascuns viitorul, cu foarte multă grije, astfel încât să nu puteți înțelege catrenul decât atunci când evenimentul s-a produs. Unii oameni spun că el a primit profețiile. Eu cred că el a ajuns fie într-un stadiu mai înalt al conștiinței sau într-o stare meditativă foarte adâncă. Stare în care el a văzut lucruri despre care a scris apoi. În secolele ce au urmat după moartea sa, Nostradamus a fost creditat că a prezis totul, de la marele incendiu din Chicago din 1871, la apariția lui Hitler în anii 1930, la lansarea bombei atomice la Hiroshima în 1945. Nostradamus a fost capabil să acceseze informații care nu erau disponibile nici unuia din contemporanii săi. Astfel, el a fost identificat ca vizionar, clar-văzător, profet, sau cum vreți să-l mai numiți. Dar poate că cel mai mare mister nerezolvat care îl privește pe Nostradamus este că nimeni nu știe care este sursa misterioasei puteri de predicție. Era el alimentat cu informații despre viitor de către o putere spirituală mai înaltă, ca Oracolul din Delphi? Sau el își obținea cunoștințele ciudate de la o sursă din altă lume, sau extraterestră? Știm că el era cumva era capabil să-și antreneze creierul ca să facă contact cu cineva de dincolo. Acum, știința încearcă să ne dea diferite nume pentru ea, fie că este vorba de energie punctuală, câmp punctual, altă dimensiune, oricare ar fi aceasta. Unii cercetători cred că orice sau oricine este conectat prin câmpul în punct, unde este o colecție de sarcini, ca cele electrice, memorată de la fiecare cuget, acțiune și eveniment din trecut, prezent și viitor. Câmpul în punct se crede că este acolo unde a fost ceva vreodată gândurile, comportamentele, acțiunile, orice implică energie, este conectat la acest câmp. Acesta pur și simplu conține toată informația pentru timpul infinit pe care îl avem aici. Conceptul câmpului în punct se bazează pe teoria că universul ocupă mai mult de trei dimensiuni spațiale: lungime, lățime și înălțime. Și acest concept de evoluție este cunoscut ca „teoria corzii”. În teoria corzii, sunt considerate, 11 dimensiuni. Ele sunt foarte mici, curbate și compacte. Astfel, dacă aceste dimensiuni sunt suficient de mici, curbate și compacte, nu vom putea să sesizăm deplasarea dea lungul lor, așa că nu vom știi că acestea există. Dar dacă teoria corzii este, de fapt, corectă, este posibil ca să existe câmpul în punct în altă dimensiune care să nu fie detectată de omenire?
    Multe culturi antice descriu existența unui nivel de cunoaștere cosmică la care numai persoane cu anumite abilități au acces. Hindușii o numesc "Înregistrare Akashică". Înregistrarea Akashică, ideea din spatele acesteia este că toată informația este stocată într-un fel de nor individual preexistent în care curge această informație. Ceea ce vedem este că Nostradamus se încadrează în rândul oamenilor care sunt capabili să acceseze informații care nu sunt din această lume. El era capabil să-și pună creierul, mintea sa, în afara restricțiilor acestei realități, și când el era acolo, el putea să ia informații, pe care apoi să ni-le aducă, în acest caz puse pe hârtie, astfel încât să fim în măsură să profităm, mai târziu, de acestea. Oricare din acești mari profeți accesa câmpul în punct, sau, așa cum îi spun eu, „grila”. Cred că noi toți accesăm informații pe care în mod normal nu le avem. Facem asta în vis și când avem un „deja vu”. Eu cred că noi toți facem asta. Este un dar, este un talent, sau poate o abilitate, pe care o avem toți. Astfel, poate că oameni ca Nostradamus chiar sunt capabili să intre în grila, acestui câmp, când doresc. Acolo profeții antici chiar erau capabili să acceseze informații incredibile dintr-o dimensiune ascunsă? Sau să obțină aceste informații de la ființe extraterestre, așa cum cred unii din susținătorii teoriei extratereștrilor antici? Și dacă este așa, pot să fie profeți în zilele noastre? Bărbați și femei care, sunt în asociere cu alții, poate cu forțe din alte lumi? Poate că răspunsul poate fi găsit, nu pe altă planetă, ci în mintea lui Albert Einstein. 

   26 Septembrie 1905 Funcționarul elvețian Albert Einstein a publicat, într-un jurnal științific german, o lucrare fundamentală care schimba credința de secole despre cum funcționează cosmosul. În lucrare, Einstein propunea teoria sa privind relativitatea specială, în care el imagina un univers unde atât spațiul cât și timpul sunt fluide și flexibile. Înainte de teoria lui Einstein asupra relativității, fizicienii vedeau lumea fizică în mod static, un univers nemișcat în care totul era pus la locul lui. Cea mai mare schimbare după teoriile relativității ale lui Einstein fost cum privim spațiul și timpul. Noi credeam că spațiul este, de fapt, cel prin care ne mișcăm, iar timpul este cum măsurăm lucrurile care merg înainte. Einstein le-a conectat geometric unul de altul. Ele nu mai erau diferite fundamental, și trebuia să le calculați împreună. El a arătat că timpul și spațiu erau relative și curbate, și, în final, călătoria prin timp, călătoria prin spațiu, găurile negre și curbarea timpului, toate aceste lucruri, erau posibile. Deși Einstein nu a pretins vreodată că profundele sale cunoștințe au origini divine așa cum făceau profeții din timpurile antice observațiile sale asupra fundamentelor naturii universului nu erau mai puțin puternice sau influente. Ori de câte ori cineva ca Einstein este capabil să se uite la univers, la fizică și apoi să vadă lucrurile într-un mod diferit, aceasta este un fel de vigilență mistică Și ai să te miri dacă acesta nu este în contact cu extratereștrii, care pot să-ți apară chiar în dormitor, să-ți dea îndrumări și cunoștințe care te vor ajuta pe drumul tău către o nouă descoperire științifică. Soția lui Einstein a spus după moartea soțului ei, că favorita a lui era cartea Isis Dezvăluită scrisă de Madame Blavatsky. Este o carte despre abilitatea psihică înnăscută a oamenilor, despre istoria ascunsă a rasei umane și, eu cred că Einstein a fost implicat foarte mult în toate acestea, și că și-a folosit propriile abilități psihice pentru a crea teoria relativității. Și că, de fapt, Einstein a creat teoria relativității stând pe stradă și privind ceața care înconjura becul de iluminare a străzii și imaginându-și în capul său cât de mult i-ar lua luminii să meargă de la felinar, să lovească ceața și să se reflecte în ochiul său. Și apoi a realizat, într-un fel de meditație transcendentală, că lumina călătorește cu viteză constantă și teoria relativității a venit din acea experiență mistică. Unde sunt sunt revelațiile lui Einstein date de incredibilul său IQ? Sau, unde sunt descoperirile sale datorate abilității lui de a se conecta la cunoașterea universului? La aceleași fel de cunoaștere care a fost disponibil pentru marii profeți ai lumii antice? Cuvântul „profet” este folosit în zonele de inovare. Marii gânditori, ingineri și dezvoltatori de produse sunt uneori văzuți ca profeți. În mod constant apar noi profeți. 
   
   1953. James Watson și Francis Crick au descoperit forma și structura ADN. În anul 2000, J. Craig Venter a decodat genomul uman. Pot fi acestea exemple de profeți din zilele noastre, care există chiar printre noi? Profeți care sunt capabili să se racordeze la cunoașterea avansată, extraterestră? În fiecare epocă sunt oameni care au cunoscut viitorul și care au fost numiți profeți, chiar dacă ei sunt Steve Jobs, sau Einstein, sau altcineva. Ei sunt oameni care au stabilit un drum și au condus alți oameni pe acest drum. Când începeți să priviți la ce sunt acești oameni, realizați că sunt unele anomalii în viețile lor. Informația pe care ei o posedă, care ne-a ajutat și ghidat dea lungul căii, în realitate nu este a lor, iar ei sunt un fel de mesageri ai unei realități extinse. Eu cred că profeții pot să comunice cu extratereștrii, cu ființe extra-dimensionale, cu îngerii, cu zeii. Dacă transmite informații care sunt mult peste inteligența ta, îți asumi automat că acesta vin de la cineva mai deștept ca tine. Ei pot să vină... trecând peste dimensiuni, astfel încât să poată împărți cunoașterea lor. Dar, de ce ar folosi ființele din alte dimensiuni forma umană religiile noastre... politicile noastre... știința noastră? Poate că există un plan extraterestru pentru specia umană? Unul care să ne ghideze către următoarea, poate ultima, destinație? Vă veți întreba: De ce le pasă lor de noi? De ce ar vrea ei să ne ajute, să ne dea profeții, să ne învețe cum să trăim mai bine? Ei bine, în multe privințe, ce doresc ei să facă este natural. Noi suntem ca și copii lor. Noi încercăm să-i reducem la marii profeți, la marii conducători, dar cu adevărat, ei au fost mari enigme mistice. Și povestea unei enigme mistice este că există cineva care este cu o parte din ființa lui în această realitate... și cu altă parte din ființa sa în altă realitate. Aceștia sunt oameni care au un picior în această dimensiune și celălalt picior în altă dimensiune. Profeții...aleși de ființe din alte lumi...care poartă mesaje ce au schimbat destinul omenirii. Chiar există un plan final care nu ne este, încă, cunoscut? Poate că răspunsul stă ascuns, așteptând încă să fie descoperit. Sau poate, planul va fi arătat când ei se vor întoarce.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cultura si Spiritualitate Urang-kurai