Erori ale Noului Testament

Unele probleme in Noul Testament

   Cei ce cred ca Biblia contine erori citeaza un numar de pasaje din Noul Testamant care neaga ineranta Scripturii sau solicita o definire a acesteia care sa contina atat de multa flexibilitate incat sa devina exact opusui ei. Un autor citeaza 2 Cronici 4:2, Numeri 25:9, Marcu 2:26 si Matei 22:42 ca exemple ale „unui soi de conceptie cu privire la ineranta Scripturii care nu reuseste si se conformeze in chip desavarsit datelor textului" si ca probleme la care nu se pot da decat explicatii ,,extrem de sofisticate",

   Un alt autor este incurcat de Matei 13:31-32 si de problemele din Fapte care, spune ei, nu pot fi rezolvate intr-un mod compatibil cu doctrina inerantei Scripturii. Altul citeaza Matei 27:9 ca fiind o eroare si afirma ca exista sute de exemple de acest fel dar eu nu voi enumera ,,sutele" de exemple ci doar cateva. 

   

A. Luarea toiagului (Mat. 10:9-10, Marcu 6:8, Luca9:3) 

   Marcu relateaza ca Iisus a permis ucenicilor sa ia un toiag, in vreme ce Matei si Luca spun ca El le-a interzis acest lucru. Aceasta il face pe cel ce crede ca Biblia contine erori si sa ajunga la concluzia ca cel putin una dintre Evanghelii contine o eroare.

   Punand relatarile laolalta vedem ca Domnul Iisus a permis ucenicilor sa ia cu ei orice toiag aveau deja la indemana (Marcu). Totusi ei nu trebuiau si ia unul daca nu aveau sau daca puteau umbla bine fara el (Luca). In nici un caz ei nu trebuiau sa-si faca rost sau sa-si cumpere un nou toiag (in Matei care foloseste un verb diferit de cel din Marcu si Luca, insemnand a face rost sau a obtine). Ideea esentiala a invataturii Domnului este clara: ei nu trebuiau sa faca nici un fel de pregatiri speciale pentru aceasta misiune. 

B. Samanta de mustar (Mat 13:32)

   In pilda Sa cu samanta de mustar Domnul Iisus a spus ca samanta de mustar este cea mai mica dintre toate semintele. Este oare aceasta o afirmatie eronata, de vreme ce din punct de vedere botanic samanta de mustar nu este cea mai mica samanta? Inainte de a ne grabi sa tragem aceasta concluzie sa ne amintim ca acest lucru a fost afirmat de Iisus Cristos si ca daca El a spus o minciuna, atunci cum ar fi putut El sa fie fara pacat? Aceasta nu este o marunta discrepanta de ordin practic; daca obiectia este legitima, atunci aceasta spune ceva despre Cel care a facut afirmatia si aceasta devine o chestiune doctrinala majora. Nu poti separa istoria de implicatiile ei doctrinale.

   ,,Aceasta samanta,. atunci cand este aruncata in pamant este cea mai mica dintre toate semintele" cuvinte care i-au intrigat intotdeauna pe comentatori, multe seminte, cum ar fi cele de mac sau de ruta, fiind cu mult mai mici. Cu toate acestea dificultatiie de genul acesta nu sunt vrednice de a fi bagate in seama: este suficient sa stim ca ,,mic ca un graunte de mustar" era o expresie proverbiala intre iudei pentru a desemna ceva foarte marunt (vezi Luca 17:6). Domnul a folosit limbajul popular in invataturile Sale adresate poporului.

   Un alt fapt pe care trebuie sa-1 remarcam este ca „cea mai mica" este de fapt in original un comparativ, nu un superlativ si ar trebui si fie tradus prin „mai mica" intre toate semintele. Domnul Iisus n-a rostit o afirmatie absoluta, ci a plasat samanta de mustar in grupul celor mai mici seminte.

   Poate ca cele doua explicatii ar trebui sa fie combinate. Tehnic vorbind El a plasat samanta de mustar printre cele mai mici seminte si S-a concentrat asupra intelesului proverbului popular care vedea in acea samanta ceva extrem de marunt. Dar El n-a facut o greseala de ordin tehnic sau stiintific.

C. Orbii de la Ierihon (Mat. 20:29-34; Marcu 10:46-52; Luca 18:35-43)
   Relatarea vindecarii orbilor din Ierihon (unul dintre ei fiind Bartimeu) contine cateva detalii diferite pe care unii le-au interpretat ca fiind de nerezolvat, ceea ce i-a condus la concluzia ca una sau alta dintre relatari trebuie sa contina erori. Matei scrie ca Iisus Cristos a vindecat doi orbi pe cand iesea din Ierihon. Celelalte relatari mentioneaza un singur orb si plaseaza minunea la intrarea in Ierihon. In privinta numarului orbilor, daca Marcu sau Luca ar fi spus ca este vorba numai de un orb, atunci am avea de a face cu o eroare. Dar daca Bartimeu a fost primul dintre cei doi, atunci ar fi un lucru natural ca unul dintre autori sa se concentreze asupra lui, pe cand celalalt a putut sa-i mentioneze pe amandoi. Afirmatia ca au fost doi, include concentrarea asupra unuia singur. Afirmatia ca au fost doi ar fi in conflict cu o eventuala afirmatie ca n-a fost decat unul. Dar nu asa stau lucrurile.

   In privinta momentului cand a avut loc minunea, au fost formulate doua explicatii plauzibile. Una este ca oamenii au cerut ajutorul Domnului la intrarea Lui in Ierihon, dar n-au fost vindecati decat la iesirea lui. Cealalta este ca de vreme ce exista un Ierihon vechi un Ierihon nou, vindecarile au putut avea loc dupa ce grupul a parasit Ierihonul vechi se apropia de noul Ierihon. Astfel expresia lui Matei „cand au iesit" s-ar referi la vechiul Ierihon, in vreme ce referintele din Marcu si Luca in legatura cu apropierea de Ierihon s-ar referi la noul Ierihon. Oricare dintre solutii ar fi cea adoptata, nu este necesar sa vedem in aceste relatari contradictii de nerezolvat.

D. Tatal lui Zaharia (Mat. 23:35)

   In acest verset se spune despre Zaharia (nu profetul cu acelasi nume, ci un preot) ca era fiul lui Berechia, in vreme ce in 2 Cronici 24:20 se spune ca el este fiul lui Iehoiada. „Fiul lui" nu implica in mod necesar generatia imediat precedenta (la fel vedem in Gen. 31:28 unde Laban se refera la nepotii sai ca la fii si fiice ori ca in cazul lui Cristos, fiul lui David si al lui Avraam, Mat. 1:1). Foarte probabil ca Iehoiada a fost bunicul lui Zaharia si este numit astfel in Cronici din pricina faimei acestuia.

E. Zaharia sau Ieremia (Mat 27:9-10)

   Partea principala a acestui citat provine din Zaharia 11:12-13, cu toate ca Matei pare sa atribuie lui Ieremia. Nu este oare aceasta o greseala? inainte de a ajunge la o asemenea concluzie sa nu uitam ca in Talmudul babilonian Ieremia se afla la inceputul scrierilor profetice ale Vechiului Testament. Matei ar fi putut pur fi simplu sa se foloseasca de numele lui Ieremia pentru a desemna sectiunea Vechiului Testament din care provenea citatul din Zaharia. Aceasta nu inseamna ca Ieremia a editat profetia lui Zaharia. Remarcati acelasi rol important acordat lui Ieremia in Matei 16:14, acolo unde el este singurul profet numit in mod concret, cu toate ca si altii sunt implicati in acea afirmatie. Cu toate ca aceasta pare sa fie cea mai plauzibila explicatie, unii socotesc ca solutia se afla in faptul ca Matei a avut in minte in primul rand evenimentele mentionate in legatura cu casa olarului in Ieremia 18 si 19.

F. Isaia sau Maleahi (Marcu 1:2-3)

   Aceste versete ridica o problema pentru ca imediat dupa cuvintele „dupa cum este scris in proorocul Isaia" urmeaza mai intai un citat din Maleahi si apoi un citat din Isaia. Multi privesc aceasta ca pe o eroare evidenta, chiar daca este vorba despre una nevinovata. Structura capitolului introduce „inceputul Evangheliei", concentrandu-se asupra lucrarii lui loan Botezatorul in pustie. Asa stand lucrurile, in mintea lui Marcu citatul din Isaia este cel important, de vreme ce el prezicea despre personajul din pustie. Concentrarea atentiei sale asupra profetiei din Isaia explica de ce il mentioneaza el doar pe Isaia in versetul 2.

G. Abiatar sau Abimelec (Marcu 2:26)

   Marcu, referindu-se la ocazia cand David a mancat din painea aflata in cort, spune ca Abiatar era marele preot, in vreme ce relatarea din Vechiul Testament a acestui eveniment afirma ca este vorba de Abimelec (1 Sam. 21:1-6). O posibila solutie recunoaste faptul ca desi evenimentul s-a intamplat de fapt in timpul preotiei lui Abimelec, acesta a fost ucis la putina vreme si Abiatar, care exercita si el functii preotesti in vremea aceea, a devenit mare preot si s-a dovedit a fi mai important decat Abimelec. Marcu nu spune de fapt ca Abiatar era mare preot atunci cand a avut loc evenimentul, ci ca el era preot aflat in slujba si ca in curand avea sa devina un mare preot foarte important.

   Aceste exemple din Marcu ne amintesc faptul ca daca cineva se apropie de Biblie asteptandu-se sau permitand existenta erorilor, el isi va cauta argumente pentru existenta erorilor in Scriptura. Dar daca se apropie asteptandu-se ca Biblia sa fie lipsita de eroare el va putea gasi solutii plauzibile si chiar daca in onestitatea lui nu va fi satisfacut pe deplin de nici una dintre solutiile sugerate, el va putea totusi sa creada ca Biblia este lipsita de eroare si ca noi nu avem suficiente date pentru rezolvarea unora dintre aparentele ei probleme.

H. Moartea lui Iuda

   In Fapte 1:18 Petru descrie astfel moartea lui Iuda: „a cazut cu capul in jos, a plesnit in doua prin mijloc si i s-au varsat toate maruntaiele" Matei spune insa ca Iuda s-a spanzurat (Mat. 27:5). Foarte probabil ca ambele descrieri sunt adevarate. El s-a spanzurat intr-adevar, dar ceva s-a intamplat si trupul sau a cazut si s-a despicat. Aceasta este solutia cea mai simpla si a fost sugerata inca din vremea lui Augustin.

   Aceste doua relatari par sa contina o alta problema. Matei afirma ca preotii au cumparat ogorul sangelui, in vreme ce cartea Faptelor il atribuie lui Iuda. Din nou solutia cea mai simpla este ca ambele relatari sunt corecte. Preotii nu puteau lua banii inapoi, asa incat au cumparat ogorul in numele lui Iuda pentru ca nu voiau sa apara ca avand ceva de-a face cu acei bani.

I. Problemele din Fapte 7

   Desi conceptul inerantei Scripturii nu intra in contradictie cu posibilitatea ca Stefan sa fi afirmat ceva eronat in discursul sau, iar Luca sa fi relatat in mod corect lucru, comentatorul serios va dori sa stie cat se poate de bine ce anume a spus Stefan. Una dintre probleme se refera la versetul 6 in care Stefan da ca durata a captivitatii in Egipt, 400 de ani, in vreme ce Exod 12:40 vorbeste despre 430 de ani. Mai tarziu, Pavel, in Galateni 3:17 scrie ca Legea a venit 430 de ani dupa promisiunea facuta lui Avraam. Aceste cifre implica doua probleme: (a) Diferenta dintre 400 si 430; si (b) aparenta eroare a lui Pavel, dat fiind faptul ca timpul dintre Avraam si darea Legii a fost mult mai lung decat cel de 430 de ani. Multi considera pur fi simplu ca diferenta intre 400 si 430 implica o aproximare. Patru sute nu este altceva decat rotunjirea lui 430. Cei 430 de ani din Galateni nu au de-a face cu perioada de la Avraam la darea Legii (Gen. 12 la Ex. 20). Ei se refera mai degraba la perioada de la sfarsitul vremii patriarhilor (Gen. 35:11-12) la darea Legii in Exod 20.

   Altii cred ca 400 de ani a fost durata robiei in Egipt si ca ambele cifre de 430 se refera la timpul dintre ultima confirmare a legamantului avraamic, facuta lui lacov, si darea Legii. Oricum ar sta lucrurile, avem de-a face cu un caz in care pur fi simplu nu avem suficiente date pentru a lua o decizie finala. Din nou se pune problema atitudinii noastre: putem crede ca exista erori sau putem crede ca ar putea exista o rezolvare perfecta daca am cunoaste toate datele.

   Uneori aparenta contradictie din versetul 14 ridica un semn de intrebare. Acolo se spune ca familia lui Iacov avea 75 de persoane, in vreme ce in Genesa 46:27 sunt mentionate doar 70. Stefan, in Fapte urmeaza numarul din Septuaginta, care include cinci persoane in plus (fiul si nepotul lui Manase precum si doi fii si un nepot al lui Efraim). Genesa nu-i include pe acestia. Dar in ambele numere este inclus un grup restrins, caci numarul total al familiei lui Iacov ar fi fost cu mult mai mare, incluzand sotiile fiilor si nepotilor lui Iacov, sotii fiicelor si nepoatelor sale, care nu se includ in acest numar. Oricine ar fi incercat sa numere o familie apropiata de o asemenea marime ar fi putut gasi cel putin doua moduri de a face acest lucru si ar fi sfarsit cu doua totaluri diferite, fara ca acestea sa fie in contradictie unul cu altul.

   Acestea sunt cateva probleme din Noul Testament aflate in discutie. Unele dintre ele au fost folosite de-a lungul istoriei bisericii pentru a dovedi ca in Biblie exista erori, si de-a lungul istoriei au fost propuse solutii rezonabile pentru rezolvarea acestor probleme. Altele au intrat in atentie mai recent. Oricare dintre ele ar putea fi folosita pentru a trage concluzia ca Biblia contine erori, dar toate au de fapt explicatii rezonabile.

   Pentru a avea o Biblie eronata este suficienta o singura eroare. Poate fi vorba de o eroare „mica", de o eroare istorica sau de una doctrinala, dar daca exista una singura, atunci nu avem de-a face cu o Biblie fara eroare.